Demult pe cand zeii conduceau lumea avindu-ne drept supusi pe noi simpli trecatori prin viata ce lasa doar amintiri pe nisipul sters de valuri , linga un loc ce era luminat doar de doi ochi indragostiti isi astepta cu nerabdare iubita un poet. Poezia sa era la fel de fierbinte ca dragostea , inima sa rima cu versul ei si cu vibratiile sufletului sau pereche.Iubita sa zeita cobora in fiecare noapte treptele de aur din cer fiind ademenita de glasul si de cuvintele ce cu armonie formau poezii .Astfel o clipa se pierdea in alta si nimeni nu putea da legi sau pune friu acestei dragoste dintre un muritor si o zeita .
Poeziile pe care le rostea tinarul se spulberau de parca nici nu au fost raminind doar in inima iubitei sale.Atunci ea se gandi ca ele ar trebui sa fie eterne si se gandi sa-i aduca iubitului sau un pic de cerneala facuta din spuma marii si lava vulcanilor , un obiect de care muritorii nu stieau .Cel ce le-ar fi adus-o pe pamint il astepta o pedeapsa cumplita .Inpinsa de fiorul plapind al dragostei zeita ii aduse cerneala in petala unui trandafir fiind bucuroasa ca si dupa moartea poetului ea va putea pastra poeziile scrise cu cerneala etrnitatii.
Dar nici o fapta nu trece nevazuta de ochii lui Zeus isi iubea foarte mult fiica dar nu-si putea permite sa o ierte. Drept pedeapsa il transfoma pe poet in obiectul ce va pazi mereu acesta cerneala, cu ajutorul caruia se vor depana atitea amintiri si ganduri frumoase .Il transforma intr-o calimara . Toate versurile sale zaceau in acest obiec magic .Aceasta este legenda calimarei acum au ramas doar amintiri frumoase dar poate si ele s-au spulberat.
